Speakeri & Traineri
Ioan Braghesiu

La cei 32 de ani ai săi, Ioan Braghesiu se ocupă de fotografie de aproape 12 ani. Pasionat de tehnologie și de lumea web, este o persoană tehnică și foarte tipicară la detalii. Are un istoric de 10 ani în fotografia de eveniment, iar în fotografia comercială și de produs, are o experiență de mai bine de 5 ani.

În ultimii 3 ani a lucrat foarte mult cu fotografie și video pentru conținut online, în special pentru zona de adware (campanii sponsorizate). Împreună cu colegul său Liviu Popica, a deschis primul studio acum 9 ani. De atunci, cei doi au un spațiu dedicat pentru muncă, mai ales că Ioan preferă să nu lucreze de acasă. Adoră să aibă colegi și angajați, să îi susțină, să îi ajute să se dezvolte și mai ales să conducă un colectiv. Preferă să fie un lider și nu un șef. Învață continuu, încearcă să se dezvolte, consumă zilnic multă informație și stă conectat online, în medie, aproximativ 5 ore pe zi. Poate spune cu fericire ca a găsit și următorul domeniu în care vrea să se dezvolte, și anume universul 3D, iar ca aplicație mai exactă, în realitatea virtuală și cea augmentată. Consideră că va lăsa deoparte aparatul de fotografiat și se va folosi mai departe doar de cunoștințele acumulate în acești ani.